sâmbătă, 3 martie 2012

Tura de dezmorțire

Prima ieșire din acest an a avut loc azi. Am avut parte de soare și o temperatură de 9 grade, numai bine pentru dezmorțire.
Tura de azi a avut două obiective: să vizităm biserica părăsită din Bobda și să ne dezmorțim după iarna grea ce cu greu a lăsat locul primăverii.
Trasul l-am realizat în formă de buclă, am ieșit din oras spre Utvin-Sânmihailul German și ne-am întors prin Beregsău-Săcălaz.
Asfaltul nu a fost foarte bun la dus și a suflat un vânt slab din față la dus. La întors lucrurile s-au schimbat, asfalt bun, vânt mai puțin așa că am crescut puțin viteza.
Biserica din Bobda este într-o stare destul de avansată de deteriorare și probabil în următorii câțiva ani se va dărâma de la sine. Păcat că nu este acordată importanța cuvenită unui obiectiv ca acesta.
Acestea fiind scrise, am deschis sezonul pentru acest an. Sunt multe obiective și ture propuse pentru acest sezon, deci și multe de povestit în lunile următoare. Până atunci atașez aici câteva poze cu biserica.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu