O ieșire memorabilă

În stilul poveștilor la gura sobei am să scriu aici despre o ieșire pe bicicletă care se petrecea înainte ca acest blog existe.

În weekendul în care se desfășura Gărâna Jazz Festival un grup mai mare de cicliști ne-am deplasat la Brebu Nou pentru a face o tură de recunoaștere a traseului de la Banat Mountain Bike Maraton cu startul din Gărâna.

Am plecat 10 persoane în această tură, un grup de 6 în care mă aflam și eu și la ceva timp după grupul de 6, grupul de 4.

Tura a început pe la ora 10 pe răcoare, dar părea să se încălzească, fiind senin. Așa a și fost, am trecut prin Gărâna, am urcat pe culme și am trecut pe partea cealaltă.

Fiind cald și neavând de unde să luăm apă, abia așteptam să ajungem în următorul sat. Următorul sat era Goleț, unde am ajuns pe la ora 13.

Prima fântână de care dăm este una din care erau adăpate animalele unei ferme de la marginea satului, cu apă murdară și cu broaște. Mergem mai departe, intrăm în sat, dăm de o fântână cu apă bună de băut, unde ne și răcorim puțin stropindu-ne cu apă. Pe strada pe care era această fântână curgea și un pârâu care colecta apa de pe acea parte de munte.

Ne-am așezat pe o bancă lângă pârâu să mâncăm, timp în care dinspre munte se vedea venind un nor mare și negru, tunând și fulgerând.

În câteva minute a început să plouă și ne-am adăposti lângă o casă pe betonul încins de căldura de până atunci. Spre dezamăgirea noastră ploa tot mai tare și în aproximativ o oră nivelul apei a crescut așa de mult încât apa a ajuns la nivelul șoselei. Sprijinit cu spatele de poarta celei case, în zgomotul stropilor de ploaie, privind apa în continuă creștere și gândindu-mă la numele localității, Goleț, mi-a venit în minte îndemnul în engleză let’s go! Lucru care probabil trebuia sa-l facem când am văzut acel nor.

Oameni la casa cărora ne-am adăpostit au fost foarte de treabă și ne-au poftit în curte și apoi în casă, de unde am urmărit ce avea să se întâmple în stradă. În următoarea oră apa a mai crescut cu aproximativ 1m și priveam mirați cum apa ducea la vale bușteni, mașini, copaci, apoi și o clădire.

Acest “spectacol” al naturii a durat până pe la pra 19 când apa a început să se retragă, iar noi ne gândeam cu să îmărțim puțina mâncare pe care o mai aveam.

Gazdele ne-au servit cu mămăligă, brânză de oaie, cârnați prăjiți și ouă ochiuri care ne-au bucurat seara și mai ales stomacul. Pentru că nu puteam pleca în acele condiții am dormit acolo și urma să vedem dimineața care este starea lucrurilor.

Grupul de 4 care a plecat în urma noastră a fost prins pe culme de furtună și cu toate că am comunicat cu ei cât a fost semnal și au ținut bateriile, au trecut pe lângă casa unde eram noi și a mers la Caransebeș.

A doua zi dimineața, la ora 6 ne-am trezit, am analizat situația, apa s-a retras, lăsând în urmă un drum plin de nisip, nămol, dar pe care puteam ne întoarcem la Brebu.

După ce am verificat bicicletele, am făcut penele, am mulțumit oamenilor pentru tot ce au făcut pentru noi, am plecat spre Slatina Timiș. Aici localnicii ne spuneau că nu se poate ajunge la Brebu, drumul fiind surpat dar am continuat și trecând de obstacole ca pomi căzuți pe drum și pietre aduse de apă pe șosea de pe versant, am ajuns pe la ora 10 la Brebu.

Plini de frig am băgat bicicletele în mașini, am făcut un duș, am băut un ceai fierbinte și ne-am întors în Timișoara.

Recent am ajuns din nou în zonă, aproape toți cei care am fost în vară și am hotărât să le facem o vizită oamenilor care ne-au găzduit în acea noapte, să le mulțumim încă o dată pentru bunătatea lor.

Podurile peste care am trecut în vară cu improvizații pentru că fuseseră rupte erau acum refăcute, însă au rămas multe urme ale inundațiilor.

Această ieșire nu o voi uita și cred că nici ceilalți membri ai grupului, cu bunele și cu relele ei.